Cred că ar trebui să fie interzis să se scrie despre Zammorian, deoarece muzica lor neîncadrată într-un gen, pur și simplu se ascultă, se trăiește, apoi te duce în visare.

De curând, i-am descoperit și muzica lor experimentală merge excelent cu o carte bună. Am început „Femei care alergă cu lupii” și  flavor-ul cinematografic al muzicii Zammorian, acompaniază foarte bine povestea.

Cu toate acestea, cei de la Zammorian ne recomandă să degustăm live muzica lor, iar în 10 noiembrie, chiar putem să facem asta, deoarece artiștii revin la Control Club, cu The Post-Psychedelic Ritual, un live set imersiv de sunet și lumină ce trece prin patru arcuri narative din universul Zammorian.

Am stat de poveste cu ei, să ne deslușească misterul, dar și cum a început acest proiect care poartă publicul atât în locuri noi, cât și adânc în introspecție.

Mihaela Ivan: Care e povestea Zammorian?

Zammorian: S-a născut foarte natural, în 23 decembrie 2014. Ne-am întâlnit câțiva creatori, fiecare cu aria lui și cu zonele lui de influență și ne-am hotărât să începem un proiect care să ne definească pe toți. Inițial am fost patru, acum suntem șase, dar nu sunt numere fixe. Proiectul Zammorian l-am gândit încă de la început ca pe un proiect multidisciplinar, nefiind vorba doar de muzică, transmedial, cu multe zone de creație.

Mihaela Ivan: Stilul vostru este diferit, în ce categorie vă încadrați?

Zammorian: Nu ne-am ales un stil, cred că am creat unul. Am reușit să construim un stil eclectic și credem noi, neabordat de alții. Nu este inspirat din alte zone, ci pur și simplu, ceva la care am ajuns noi, după ce am compus îndeajuns de mult încât să ne dăm seama că ne reprezintă.

Disciplinele în care activăm, artele vizuale, muzica, screenwriting sunt vehicule prin care elaborăm ceea ce ne dorim să facem împreună. În spatele a tot, se află un întreg Univers pe care noi am început să-l scriem. A pornit de la un short story de câteva pagini, care s-a dezvoltat într-o nuvelă, apoi în acel Univers despre care spuneam, pe măsură ce am creat. Poveștile le dezvăluim încetu cu încetu.

Mihaela Ivan: Cum se naște o piesa Zammorian?

Zammorian: Niciodată la fel. Fie dintr-o structură de poveste, dintr-o imagine, un poem sau dintr-un gen muzical. Apoi, totul este structurat astfel încât să corespundă tuturor criteriilor noastre și felului nostru de a crea muzica. Nimic nu-i lăsat la întâmplare. Se naște în diferite feluri, apoi este structurat.Muzica noastră fiind în mare parte instrumentală, are un flavor cinematografic. Așadar, recomandăm să fie degustată live.

Mihaela Ivan: De ce nu vă vedem mai des în spectacole?

Zammorian: Pregătim foarte mult spectacolele și avem nevoie de un loc potrivit.

Credem că ceea ce facem se potrivește doar anumitor spații. Noi percepem ceea ce facem ca fiind un spectacol, nu un concert, avem proiecții audio-video, niște personaje pe care le interpretăm.Toate acestea presupun spații unde să avem proiecții, un sunet foarte bun, care să ne permită să primim  publicul așa cum trebuie.

Mihaela Ivan: Cine sunt cei care vă ascultă și care vin la spectacolele voastre?

Zammorian: Nu ne-am propus să facem un portret robot. De-a lungul anilor ne-au ascultat oameni de toate vârstele și categoriile. Oamenii care vor să trăiască niște revelații interioare. Încercăm să captăm atenția, nu să o solicităm. Nu este greu de digerat, elitist sau underground.

Mihai Ivan: Ce instrumente dau voce muzicii voastre?

Zammorian: Abordăm ideea de multi-instrumentalism. Acum, pe scenă sunt 4 chitare, o chitară bass și o baterie, dar fiecare instrument are o voce specială. Mulți dintre noi cântă la mai multe generatoare de sunete, iar de la concert la concert, adăugăm elemente noi, pieselor.

Mihaela Ivan: Spuneți-ne despre primul vostru album și când vine următorul?

Zammorian: Primul nostru album este scris în 2015 și completat cu mici șlefuiri în 2016. Ce face frumos, această abordare este că muzica nu este bătută-n cuie, ci o simți mai vie cu timpul. Depinde de locul în care cântăm, de starea noastră de spirit, de lumină. Contextul face ca muzica noastră să fie un organism viu. Acum scriem al doilea album, despre care evităm să dăm detalii, spunem doar că jumătate din el va fi cântat live, la concertul de pe 10 noiembrie.

Mihaela Ivan: Poveștiți-ne despre spectacolul din 10 noiembrie, din Control. La ce să se aștepte cei ce vin?

Zammorian: Cei care n-au fost până acum, să se aștepte la o altă abordare a acestui tip de concerte live, iar cei care au mai fost, pot să fie siguri că venim cu un upgrade, din toate punctele de vedere.

Mihaela Ivan: De unde vine numele de Zammorian?

Zammorian: Noi vrem să dăm context fiecărui lucru pe care îl spunem sau îl arătam. Este o parte de stoytelling la care ținem foarte mult. Astfel, povestea numelui o să o dezvăluim la momentul potrivit.

Zammorian este o experiență care se relevă pas cu pas.

Așadar, ZAMMORIAN — A Post-Psychedelic Ritual, live în Control Club, vineri, 10 noiembrie, de la ora 21.00.

Bilete disponibile pe Eventbook.ro și la intrare. Facebook event

 

3

Comments