La sfârșitul lunii ianuarie, din cauza viscolului, o bucată (80 metri pătrați) din acoperișul Teatrului Evreiesc de Stat din București s-a desprins, iar activitatea din cadrul acestuia a fost suspendată.

Știind cât de mult ține doamna Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, la acesta, demersurile pe care le-a făcut până acum pentru a nu se ajunge în această situație, pentru că o apreciez  enorm  și cunosc activitatea  teatrului, mi-am dorit să se aducă la cunoștință situația Teatrului Evreiesc de Stat.

Astfel, ieri(27.02.2014) am fost la teatru să discut direct cu ea și pentru că tot am prins-o, pe lângă pozele făcute de Dragoș Asaftei, i-am luat și un interviu.

MI: Doamna Morgenstern vorbiți-ne despre teatru.

La 18 ani am îndrăznit să cred că pot să fiu actriță, chiar dacă am picat examenul de admitere la Facultate la IATC în primul an și au apărut timidități, vulnerabilități, dezamăgiri, mi-am continuat visul, iar în al doilea an am reușit.

Mi-au dat o șansă pentru că mi-au zis că sunt talentată. Uite, dorește să-și lege destinul de acest loc, este tinerică, frumușică. Ehh… nu eram eu atât de frumușică, dar eram evreică.

MI: A contat acest aspect?

Acum, să fim sinceri asta a contat mult atunci! Nu știam idiș (ייִדיש, Yiddish), dar pentru teatru am învățat.

Limba și cultura idiș, în percepția mea se află în pericolul de a dispărea dacă nu vom avea grijă să o menținem vie, să o păstrăm, să ne-mbogățim ființa din filonul acela de energie care vine din tradiție.

Limba, cultura idiș, tradiția, teatrul idiș,  nu este un muzeu de ceară,  nu este un document prăfuit pe care îl mai scoatem din când în când, îl fluturăm și îl închidem când vrem. Este o cultură vie, plină de energie, pe care era, suntem pe cale să o pierdem.

MI: În România acest lucru se poate întâmpla și pentru că Teatrul Evreiesc de Stat are o problemă acum.

Clădirea are o problemă, iar clădirea aceasta este un monument istoric, însăși titulatura aceasta spune că este o clădire veche, construită la sfârșitul secolului XIX. A adăpostit și aici și-au găsit locul, sensul, și-au putut continua menirea artistică: artiști evrei, români evrei ce au fost dați afară, expulzați, eliminați din existența lor artistică pe motive rasiale în anii 40, în anii dictaturii fasciste. Aici și-au găsit locul și au putut să-și continue menirea lor.

MI: Ați avut un exemplu de actriță. Să spuneți: eu ca aceasta vreau să fiu?

E greu să numesc o persoană, sunt foarte mulți. Exemple sunt prin însăși fila de istorie pe care au scris-o. Toți aceștia s-ar fi putut resemna, fiindcă au fost dați afară din motive rasiale la nivel de lege. Nedreptatea te poate face să cazi în cea mai cumplită depresie, dar ei au fost pe scenă.

MI: Este foarte interesant, într-un anumit moment etnia te ajută, cum a fost și în cazul dumneavoastră, iar în alt moment pe alții i-a pus într-o situație realmente dificilă, neplăcută, dureroasă.

Eu mi-am continuat demersul artistic, indiferent de etnie, rasă, confesiune religioasă, iar apoi viața mi-a dovedit că limbajul artei este universal valabil. Indiferent de scara socială sau de rasă, convingeri religioase. Desigur, există și șansă și destin și perseverența, puterea de a îndura, de a-ți descoperi menirea și de a iubi.

Nu-i ușor! Atunci aș spune că mulți dintre cei  care au înființat, care au creat Teatrul Evreiesc, care l-au ținut viu, nu au abandonat rolul, misiunea lor, actul artistic. Să ne înțelegem, nu orice adunătură poate să facă un act artistic, iar din cronicile vremii și din fotografii  înțelegem că aici au avut loc adevărate acte artistice, la cel mai înalt nivel. Așa cum au fost ele, cu multe piedici.

Documentele atestă că în 1 martie 1941, la intervenția puternică a lui Liviu Rebreanu pe lângă Ministrul Culturii și Cultelor, s-a îngăduit a se deschide aici, în niște condiții extrem de aspre, cu o cenzură umilitoare, Teatrul Barașeum – Teatrul Evreiesc, iar actorii s-au putut exprima numai în limba română, în niște condiții umilitoare, textele fiind supuse unei drastici cenzuri.

Apoi, în 1948, aici a luat ființă Teatrul Evreiesc de Stat, unde principala misiune este limba, cultura idiș.

Să ne-nțelegem, toate spectacolele sunt în limba română, dar ancorate profund în identitatea, tematica, în cultura, problematica idiș.

MI: Spiritul acesta s-a păstrat, deoarece și dumneavoastră alături de colegii actori ai Teatrului Evreiesc de Stat, ați ieșit în stradă, în 10 februarie 2014 și ați jucat piesa de teatru „Mazl Tov” pentru a atrage atenţia opiniei publice, dar mai ales autorităţilor, că sala de spectacole a teatrului nu mai poate fi folosită.

Situatia este dificilă, gravă, delicată, clădirea de pe strada Iuliu Barasch, monument istoric, așa cum apare în lista monumentelor istorice, categoria B, pozitia 351. Clădirea a fost retrocedată unei fundații al cărei scop este redobândirea proprietăților evreiești acolo unde  nu mai sunt moștenitori sau descendenți.

Există un contract de comodat între Primăria Municipiului București, noi suntem o instituție publică de cultură, la fel ca celelalte 17-18 teatre de stat din București, ne aflăm în subordinea Consiliului General București.

MI: Situația aceasta îngreunează demersul de a obține fonduri pentru reparații?

Vreau să spun lucrurilor pe nume, eu nu vreau să fiu patetică, să atrag atenția cu orice preț, să fac un scandal, că nu este cazul. Există preocupare reală, am vorbit deschis, omenește, chiar și la cel mai înalt nivel cu domnul Prof. Doctor Sorin Oprescu, Primarul General al capitalei. Există interes, promisiuni…

În situația de față se impun aceste reparații, datorită situației dificile… cuvântul acesta dificile este așa un eufemism… se cuvine și se impun aceste reparații, restaurarea de foarte multă vreme, iar faptul că nu se află în proprietatea statului poate… poate… că a îngreunat în sens birocratic calea, nu a făcut să urgenteze calea către soluțiile ce se vor găsi.

Eu am convingerea, am convingerea și am promisiuni serioase din partea unor persoane pe care eu le cred și știu, sunt conștiente de valoarea, de menirea, viitorul, de factorul pe care îl reprezintă Teatrul Evreiesc de Stat din București.

Bucăți din clădire cad, se prăbușesc, în mine creează o panică, o disperare, nu este o glumă… Acoperișul teatrului a fost luat de vânt, s-a prăbușit pe caldarâm, iar principala activitate, spectacolele, nu mai poate continua. Noi aici nu învârtim niște hârtii, se fac spectacole, iar acestea nu se mai pot desfășura în teatru.

MI: Acum unde vă desfășurați activitatea?

Îmi exprim mulțumirea, recunoștința și nu voi uita niciodată că am fost primiți la Teatrul de Comedie,  sala nouă, de căre domnul George Mihăiță și întreaga echipă a teatrului, care dincolo de recomandări din partea autorităților, din omenie, prietenie, solidaritate și înțelegere, au acceptat să ne desfășurăm activitatea acolo.

MI: Există spectacole pe care nu le puteți juca acolo?

Da… Nu toate spectacolele se pot adapta spațiului pe care ni l-au pus cu generozitate la dispoziție. Sunt spectacole mari și din punct de vedere al decorurilor.

MI: Ne puteți da niște exemple?

Yentl de exemplu, care a fost prezentat și la Festivalul Național de Teatru, invitat și la Festivalul Internațional de Teatru de la Varșovia.

Stele rătăcitoare, spectacolul care vorbește despre nașterea teatrului evreiesc, nu poate fi nicicum adaptat, nu se poate face nicicum un compromis din punct de vedere artistic, scenografic.

MI:  Comunitatea evreiasca încearcă să va ajute?

Da, sigur că încearcă, cum pot ei.

MI: Vorbiți-ne despre acest eveniment neplăcut din ianuarie, de când s-a prăbușit acoperișul?

Vreau să știți că nu este un eveniment singular, s-a mai prăbușit și hornul.

Ei și, poți să spui, și ce că s-a prăbușit?

Păi s-a prăbușit pe caldarăm, în curtea unei grădinițe, se putea întâmpla… Nu vreau să fiu ca în povestea cu drobul de sare, dar puteam să fim puși într-o situație și mai neplăcută.

M-am suit pe acoperiș, așa în patru labe, și am luat cărămizile cu mâna, să nu cadă dincolo. Sigur că sunt îngrijorată, sigur că sunt tumultoasă, că îmi găsesc cu greu cuvintele, dar trebuie să le găsesc. Dincolo de formalități, pentru că am contract de comodat și pot arunca vina pe alții, nu o facem, dar situația aceasta există.

MI: Care sunt următorii pași?

Vrem să înformăm în continuare comunitatea, instituțiile pentru că de ei depinde.

MI: Ce putem să facem noi, mă refer la comunitatea aceasta online? Ați vrea să vă ajutăm?

Foarte bună întrebare! Foarte bună! Știți, când arde casa, pui mâna pe orice găleată și mie mi-e să nu pui mâna pe una de gaz. Zic și eu așa, de fapt m-aș bucura dacă ar exista un interes permanent. Nu doar trei zile să urle târgul, apoi să nu mai întrebe și să nu mai știe nimeni de tine.

Nu este vorba de presiuni este vorba de o informare permanentă. Daa, asta se întâmplă cu teatrul, da, jucăm acolo, ați reparat, ce s-a repart ? Nu, nu s-a reparat…

MI:  Ați vrea să se organizeze o întâlnire cu mai mulți bloggeri, oameni care activează în social media?

Da, bineînțeles!

De aceea am organizat și spectacolul din 10 februarie, în stradă, iar următorul, dacă este nevoie, îl facem pe acoperiș, pentru că este chiar deasupra scenei.

MI: Sperați că în 2015 o să jucați pe scena Teatrului Evreiesc de Stat?

Eu aș vrea, dar este greu de spus…

Haide să vă arăt poze, că acestea vorbesc de la sine…

MI: Am vrut să mergem și noi să facem poze, dar am înțeles că nu se poate urca pe acoperiș.

Nu se poate, dar sunt multe poze și pe Facebook.

Multă durere, revoltă stinsă de bun simț, speranță și profesionalism. Touși durere…

Din biroul doamnei Morgenstern am mers pe scena teatrului, acolo unde e liniște, întuneric, decor real. Doar mirosul acela de teatru și vocea ei caldă, dar puternică, îți aduc aminte de vibrația spectacolelor.

Birocrația face lucrurile posibile imposibile.

Mulțumim doamna Maia Morgenstern, pentru că ne-ați primit și ne-ați vorbit.

Mulțumesc Dragos Asaftei, pentru aceste fotografii care transmit cuvintele de dincolo de cuvinte. Ești grozav! Aici, fotoreportaj.

3

Comments