În data de 10 aprilie 2016, va avea loc o Gală a speranței și generozității, Hope Concert, un eveniment menit să apropie două lumi: cea a copiilor care nu se pot bucura de dragostea și sprijinul unei familii și lumea oamenilor care le pot oferi șansa de a avea un cămin.

Despre deosebitul eveniment organizat, pentru al patrulea an consecutiv, de Hope and Homes for Children România, în beneficiul copiilor vulnerabili asistaţi de fundaţie, am discutat cu Otto Sestak.

Pentru unii Otto Sestak este directorul naţional al HHC România, însă pentru mine este și omul care aleargă la propriu și la figurat, pentru copiii instituționalizați, un exemplu de consecvență.

Mihaela Ivan: Când și ce v-a determinat să vă implicați într-o organizație dedicată copiilor instituționalizați?

Otto Sestak: Eram un idealist în învățământul universitar băimărean, care credea cu tărie în voluntariat și puterea societății civile de a schimba lucrurile. Așa i-am cunoscut pe cei de le Hope and Homes for Children România, cărora m-am și alăturat pentru a schimba viața copiilor fără copilărie. Am venit cu toată energia și idealurile acum 15 ani pentru că am crezut de la bun început că viitorul e mai bun dacă noi îl modelăm pentru toți copiii. Crezul Hope and Homes for Children, acela că instituționalizarea trebuie eradicată pentru că fiecare copil merită o familie, un mediu unde să fie iubit și apreciat, m-a cucerit din primul moment și mi-a dat de atunci constant motivația de a continua în organizație și în domeniul protecției copilului.

Mihaela Ivan: Este un domeniu foarte sensibil și dificil. Există un moment pe care îl rememorați în momentele grele, pentru a vă ambiționa să mergeți mai departe?

Otto Sestak: Toată povestea Hope and Homes for Children e compusă din momente incredibile pe care le trăiești intens și de care îți aduci aminte la greu. Eu mă gândesc la copiii minunați care au tăria să zâmbească și să se bucure, deși tot ce știu ei despre viață e durere și dezamăgire. Mă gândesc des la Mioara, copilul care iubea școala și nu era lăsată să meargă pentru că avea o dizabilitate, iar cineva din “sistem” hotărâse, în locul ei, că nu e “potrivită pentru școală.” Mă gândesc la zâmbetul ei când familia de asistenți maternali pe care am găsit-o și pregătit-o pentru Mioara a înscris-o la școala din sat și la bucuria ei când mi-a arătat caietele de matematică pe care le umplea cu șiruri mărunte de exerciții, plină de seriozitate și conștiinciozitate. Pentru ea, școala este un lucru serios, care până nu demult îi era interzis doar pentru că “sistemul” putea să o încadreze într-un loc unde școala nu era o opțiune. Eu cred că un astfel de sistem e bolnav din temelie, iar dacă noi putem să-l schimbăm, atunci trebuie să o facem. Când știi ce să schimbi, ai toată ambiția și motivația de care ai vreodată nevoie. Pentru că la noi nu e un ideal, e o realitate de zi cu zi.

Mihaela Ivan: Hope and Homes for Children România are rezultate remarcabile (a contribuit direct la închiderea a peste 50 de orfelinate de tip vechi din întreaga ţară, 5.542 de copii au fost scoşi din instituţii; 23.570 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 774 de tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1788 de copii au fost primiţi în centrele de zi, 664 de copii au fost primiți în regim de urgență şi 7.164 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de către organizație). Spuneți-ne care sunt barierele în atingerea obiectivelor organizației.

Otto Sestak: Aș prefer să nu le numesc bariere, ci insuficientă înțelegere a situației. Noi ne luptăm să schimbăm un sistem care a funcționat vreme de zeci de ani în felul acesta. Evident că “sistemul nu se lasă” schimbat cu una, cu două. El a devenit rigid și imobil, pe lângă că e dăunător. Iar această ruginire a sistemului se vede cel mai bine în oamenii din el. Oamenii de la toate nivelurile: de la decizie până la aplicație, oamenii din sistem au de luptat cu ei înșiși pentru a face schimbarea posibilă. Pentru mine aici e cea mai mare miză, aici e bariera. Aceasta putem să o trecem doar împreună, doar cu răbdare și doar cu exemple multe despre cum să îndrăznești să faci lucrurile altfel, mai bine pentru copil, chiar dacă e împotriva a tot ce știai și făceai până mai ieri. Partea bună e că avem cu cine. Oamenii chiar vor să schimbe. Însă aici intervine cealaltă barieră. Alocarea deșteaptă a resurselor. Care acum se dau pentru a separa copiii de familie, nu pentru a-i ține împreună.  Însă și aici ține de oameni și de cât de bine le arătăm noi că se poate și altfel, mai bine penru copil, într-o familie.

Mihaela Ivan: Pe 10 aprilie 2016, Ateneul Român va fi centrul generozității. Hope and Homes for Children România organizează cea de-a patra ediție a concertului caritabil dedicat copiilor fără familie sau aflați în pericol de abandon. Vorbiți-ne despre acest eveniment.

Otto Sestak: Suntem recunoscători celor de la Ateneul Român, artiștilor și sponsorilor pentru că  ne dau încrederea lor și ne ajută să dăm mesajul mai departe. Ne aflăm la a patra ediție și privim cu încântare cum evenimentul devine o tradiție de înaltă ținută, așa cum credem noi că trebuie să fie munca cu copiii. Pe 10 aprilie propunem, din nou, un eveniment voit “outside the box”: o combinație îndrăzneață de muzică clasică, pop și teatru, alături de graffiti, ridicat la rang de artă. Exact după modelul pe care noi îl folosim în munca noastră: cu curaj, cu încredere și cu convingerea că rezultatul va fi unul mai bun pentru copii.

Mihaela Ivan: Ce obiective și ce alte evenimente are Hope and Homes for Children pentru anul acesta?

Otto Sestak: Pentru 2016 ne propunem să mergem înainte spre țelul nostru de a eradica instituționalizarea prin proiecte în zonele cele mai afectate: avem închideri îndrăznețe de instituții în Iași, Sibiu, Bistrița Năsăud, Bacău, Botoșani, Suceava, Neamț și București. Vrem ca anul acesta să putem schimba soarta a mai bine de 1.500 de copii prin dezvoltarea de servicii, investiții în familie și comunitate pentru prevenirea separării și abandonului, prin reintegrarea copiilor în familie și sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție. Vrem să fim mai aproape de ținta noastră pentru 2022, când vrem să nu mai avem copii în instituții în România. Pentru totdeauna.

Mihaela Ivan: Un mesaj către cei care se pot implica în demersul închiderii instituțiilor de tip vechi pentru copii.

Otto Sestak: Toți ne putem implica în demersul închiderii instituțiilor de tip vechi. Ține doar de noi să înțelegem cât de mult rău fac instituțiile. Ține de noi să avem încredere în familii și copii. E nevoie de resurse, e adevărat. Însă e nevoie de presiunea noastră pentru a încuraja schimbarea în oameni, astfel încât “soluția” să nu mai fie separarea copilului de familie, ci mai degrabă dezvoltarea încrederii că mediul familial e cel mai bun pentru fiecare copil. Fiecare copil merită asta.

MULȚUMESC Otto Sestak, pentru acest interviu consistent și Quartz Media, pentru intermediere și o colaborare excelentă!

3

Related Post

Comments