Zilele acestea am călătorit, am colecționat momente, le-am memorat în fotografii și-n gând și am citit. Printre file, undeva pe la pagina 161*, scrie așa: „Speranța că țara mea se va face bine într-o zi a murit. A înghețat într-o pădure din Munții Apuseni, iar moții care au încercat să o resusciteze povestesc că avea lacrimile înghețate pe față. Am ucis-o noi înșine cu prostia, corupția și lipsa noastră de suflet. A murit în chinuri, după ce timp de 25 de ani a intrat de multe ori în comă. Acum însă frigul a fost mai tare. Iar tu nu poți să-ți alungi un gând: am construit o Siberie la noi acasă, într-un sfert de secol de democrație.”
Uitasem complet de partea asta, așa cum uităm de Colectiv.
De la tragedia din Apuseni s-au schimbat Guverne, Președinți, s-a ieșit în stradă și s-a scandat împotriva clasei politice, de multe ori.
Din păcate, România nu se face bine numa dacă ieșim în stradă. Poate că asta-i vestea proastă. Țara cere mai mult de la noi. Cere idei, curaj, implicare, atenție, asumare și să fim fapte!

Cred că soluția nu-i să-i dăm jos, că n-avem cu cine să-i înlocuim, ci să le cerem să investească în EDUCAȚIE. Asta o să creeze competiție, valori, forme cu fond.
Apoi, pe termen lung, un popor educat o să știe ce să aleagă și care-i direcția în care vrea să meargă.
*#PoliticallyIncorrect

2

Comments