Dacă în iarnă am mers să amenajăm casa HHC cu numărul 100, acum aceasta a fost inaugurată și 8 copii aflați în plasament, vor putea să spună și ei, „acasă”.

Povestea închiderii Centrului de Plasament „Crinul Alb” de către Hope and Homes for Children și DGASPC Sectorul 3, a început în 2015, iar cei 8 copii de la Centrul de Plasament „Crinul Alb” din Sectorul 3 locuiesc, începând cu 18 iulie în noua lor casă, Casa „Speranța”, o clădire pe un singur nivel, cu patru dormitoare, o cameră de zi, două băi și o bucătărie, toate foarte spațioase, primitoare și adaptate nevoilor lor.

„Dăruim căsuța acestor copii minunați, și pentru asta mulțumim celor care ne-au sprijinit în acest demers. Mulțumim Direcției pentru Protecția Copilului Sectorul 3, unde am găsit deschidere și abordare inovatoare în lucrul cu copiii și Primăriei, căreia îi solicităm în continuare ajutorul pentru a închide și Centrul de plasament ”Pinocchio”, cu 25 de copii. Suntem astfel la un pas distanță de a avea și în Sectorul 3 o infrastructură de servicii sociale de tip rezidențial care să se apropie cât mai mult de un model familial”, a declarat Bianca Stegeran, director național adjunct al Fundației Hope and Homes for Children.

Cu ajutorul Corinei Caragea, prezentatoarea Știrilor din Sport de la PRO TV, și a lui Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare al Hope and Homes for Children, copiii au plantat arbuști și flori lângă casă pentru a o face cât mai primitoare și frumoasă.

„Cred că dincolo de dramele prin care trec acești copii, abandonați sau chinuiți de părinți, cu diverse afecțuni, ei își doresc cel mai mult o familie și un mediu apropiat de cel al unui loc primitor pe care sa îl numească „acasă”, până își vor lua zborul în viața de adult. Pentru această viață vor fi sprijiniți aici – psihologic, emoțional, educațional. Mă bucur ca am fost printre primii musafiri în noua lor casă și am plantat împreună în grădina din spatele ei și sper ca acesta să fie primul pas spre o viață frumoasă și liniștită pe care noi ceilalți, care am avut norocul sa creștem într-o familie, nu știm să o apreciem la adevărata ei valoare”, a spus Corina Caragea, prezentatoare a Știrilor din Sport de la PRO TV.

Prin programele sale, Hope and Homes for Children își propune închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi din România, așa numitele orfelinate, până în anul 2022. Activitatea organizației are ca scop înlocuirea sistemului instituționalizat de protecție a copilului cu unul bazat pe conceptul familial, prin reintegrarea în familie, plasarea în asistență maternală sau în case de tip familial a copiilor din orfelinate. În acest moment, în România, circa 8.000 de copii se mai află în medii instituționale, nepotrivite pentru dezvoltarea lor și, nu de puține ori, abuzive.

Toate casele de tip familial construite de Hope and Homes for Children le oferă copiilor și tinerilor un mediu cât mai apropiat de cel familial. Într-o astfel de casă trăiesc maximum 10-12 copii care se bucură de găzduire, îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viața independentă. Odată cu finalizarea construcției și darea în folosință, Hope and Homes for Children donează casele de tip familial partenerului cu care colaborează, în acest caz DGASPC Sector 3, dar continuă să aplice planurile de acomodare, pregătite împreună cu membrii de personal pentru fiecare copil în parte și să monitorizeze, pe termen lung, copiii și membrii de personal, pentru a se preîntâmpina proactiv eventualele probleme.

„Suntem preocupați în permanență să îmbunătățim serviciile sociale pentru copiii cu dizabilități sau aflați în dificultate. Încercăm să le creăm în aceste căsuțe un mediu apropiat de cel familial, așa încât să-și dezvolte cât mai multe deprinderi de viață independentă. De aceea, sper ca împreună să facem aceste căsuțe de tip familial cât mai atractive și mai bine dotate”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

În cei 19 ani de activitate în România, Fundația Hope and Homes for Children a contribuit la închiderea a 54 de instituții de tip vechi și a deschis, împreună cu partenerii săi, 100 de case de tip familial în București și în județele Bacău, Botoșani, Bistrița Năsăud, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava și în Sectorul 6 în București. În aceste case, de la deschidere și până acum, au locuit aproximativ 1.200 de copii. În București, în Sectorul 3, mai există o singură instituție de tip vechi, Centrul de Plasament „Pinocchio” în care locuiesc 25 de copii.

3

Comments