Omuleții cu minți de la VIP m-au invitat să susțin un training despre „Brandul de țară”, în cadrul Global Research Summer School, o școală de vară dedicată tinerilor pasionați de domeniul relațiilor internaționale și al diplomației, care le oferă acestora oportunitatea de a analiza și dezbate teme de interes global.

 

Bineînțeles că am acceptat, că mi-e drag de ei, pentru că fac niște proiecte deosebite, dar și pentru că această ediție abordează tema „Identitate europeană vs. Identitate națională”.

O să prezint studiul realizat împreună cu ai mei colegi de la Kooperativa 2.0 și Mednet Marketing Research Center, „Percepția românilor asupra brandului de țară”, o să vorbesc despre nevoia brandului de țară, o să ne jucăm puțin făcând un profil psihologic al românilor, dar o să și extrapolăm… .

Global Research Summer School a început și abia aștept să-i cunosc pe cei 25 de participanți care au trecut printr-un proces de selecție marca VIP.

 

De asemenea, vreau să le mulțumesc VIP-ilor că îmi dau oportunitatea să le vorbesc studenților în cadrul unui proiect inedit, alături de alți profesioniști din domeniul științelor politice, al educației și din domenii conexe- DORU FRANȚESCU, IONELA MARIA CIOLAN, VIORELLA MANOLACHE, IAN BROWNE, ALEXANDRU MANAFU, MARIUS VĂCĂRELU și GABRIEL MICU.

Mai multe despre Global Research Summer School, aici.

Global Research Summer School is a project developed by International Affairs Community from Volunteers for Ideas and Projects

3

Related Post

Comments