De câte ori ți-ai căutat motivația să mergi la sală, să începi, apoi să menții un stil de viață sănătos? Sunt sigură că răspunsul este că de foarte multe ori. Una dintre bariere este motivația, când o ai, când dispare. Atunci, cum ar fi să ai o singură motivație, sănătatea?

Asta este și motivația familiei Moțoc, un cuplu absolut normal, domnul în vârstă de 82 de ani, doamna cu un suflet tânăr și bun. Aceștia merg la sală de 2 ani și sunt ghidați de un personal trainer, Dacian Corăbian.

Am stat #DePoveste cu ei, să vă inspire și să vă convingă asupra unui lucru: „Sportul este totul, un medicament pe viață și pentru viață. ”

Mihaela Ivan: Când a început pasiunea pentru sport și de când veniți la sală?

D-na Moțoc: Eu am predat Educația fizică, înainte am jucat handbal, gimnastică, atletism și am fost aruncătoare de suliță, ajungând până în faza pe țară. Deci, mișcarea a făcut mereu parte din viața mea, însă după un timp, după pensionare au intervenit problemele de sănătate și pur și simplu am încetat să mai fac sport.

Cristina Sângeorzan, doamna care are această sală la care venim de doi ani de zile, SanGym, mi-a fost elevă, ne-am înțeles foarte bine încă de când îi eram dirigintă și în urmă cu 2-3 ani ne-a încurajat să venim la mișcare. Prima dată am refuzat ideea, dar acum 2 ani ne-am făcut curaj și am început să venim. Ne ajută foarte mult Dacian Corăbian, instructorul nostru care ne ghidează, ne spune la ce aparate să facem exercițiile, cum să le facem corect și fără el degeaba am veni. Un instructor are un rol foarte important într-o sală, atunci când vrei să te apuci de sport, dacă vrei să faci într-adevăr un lucru sănătos pentru tine.

D-nul Moțoc: Mișcare am făcut tot timpul, mai ales în liceu. Pe atunci, toată lumea făcea sport, nu exista nici măcar ideea să fii scutit de la ora de Educație Fizică sau să lipsești. Făceam atletism, handbal în 11, cel în 7 încă nu era inventat, volei. Dintre toate, dragostea mea cea mai mare a fost voleiul pe care l-am practicat ca amator inclusiv în armată.

Dacian Corăbian: Eu îi apreciez foarte tare pentru că sunt constanți, perseverenți și execută exercițiile foarte corect. Sunt un exemplu pentru cei de vârsta lor, dar și pentru noi.

Mihaela Ivan: Cum a fost prima dată când ați venit la sală?

D-na Moțoc: Era ceva nou și pentru mine, chiar dacă am predat Educație fizică. Pe lângă faptul că te ajută să fii sănătos fizic, te ajută și psihic.

D-nul Moțoc: Eu am trecut de 82 de ani și nu simt că este un efort să vin la sală, din contră. Brațele s-au tonifiat,  iar după o oră la sală simt că am mai multă putere.

Mihaela Ivan: De câte ori veniți la sală, pe săptămână și la cât timp ați văzut că s-a produs o schimbare?

D-na Moțoc: De patru ori pe săptămână, luni, marți, joi, vineri. O schimbare am văzut că s-a produs după câteva săptămâni. Eu abia mergeam, eram foarte bolnavă și mă dureau toate articulațiile și mi-am dat seama că pot să cobor scările fără durere.  Noi locuim la etajul trei și dacă înainte mă chinuiam să le cobor, după două săptămâni de sport deja făceam acest lucru cu ușurință. Am simțit cum toată musculatura, articulațiile și circulația sângelui, parcă s-au trezit la viață. Atunci am zis că sportul este medicamentul cel mai bun.

D-nul Moțoc: Sportul este totul, un medicament pe viață și pentru viață.

Mihaela Ivan: În familia dumneavoastră a fost o tradiție, sportul?

D-na Moțoc: Aș putea să spun că da. Fratele meu geamăn a făcut și el Educația Fizică, a fost prăjinist și a avut un rezultat pe care, din câte știu eu, nu l-a mai ajuns nimeni, pe aici. Sportul a avut mereu un loc special. Când eram mici, un frate de al meu a pus în podul grajdului un trapez și acolo tot săream de pe trapez pe fân, iar pe trapez și am prins și mai mult drag de mișcare.

Am transmis dragostea aceasta pentru sport celor 4 fete ale noastre, care deși s-au împrăștiat în lume ca păsările, le este bine și suntem foarte mândri de ele. Noi le-am dat și la engleză, au studiat și muzica și toate acestea le-au prins foarte bine. Părinții din zilele noastre care își dau copiii și la sport și la balet și la limbi străine, să știe că nu-i mult, pentru că ei asimilează. Copiii pot să facă multe lucruri.

Fundamentul este important. De mici, copiii trebuie încurajați să facă mișcare. Asta trebuie să înțeleagă oamenii de toate vârstele că sănătatea înseamnă mișcare, iar mișcare presupune reguli. Poate că este greu să le respecți la început, dar te duc spre o viață mai bună, mai sănătoasă.

Tehnologia la care au acces copiii este bună, face parte din prezent și din viitor, dar și sportului trebuie să-i facem loc. Pentru o viață lungă și sănătoasă a copiilor noștri cred că trebuie să împăcăm și să îmbinăm sportul cu tehnologia. Eu evit să dau sfaturi părinților, dar știu pe pielea mea că este sănătos să facem mișcare, copiii să fie încurajați să iubească sportul, că rău n-are să le facă.

Tânărul este un viitor bărbat, trebuie să fie puternic astfel încât femeia să aibă un sprijin pe viață.

Mihaela Ivan: Ar fi un „secret” al longevității?

D-nul Moțoc: Longevitatea provine și datorită vieții destul de grele pe care am dus-o în copilărie, am fost nevoiți să facem totul, să grădinărim, să avem grijă de animale și să respectăm niște reguli.

Tatăl meu a fost preot și asta a făcut ca stagiul militar să fie mai aprig. Am fost trimis cu alți colegi la mina Anina și la Hunedoara în  1958, la o carieră de piatră.

La Anina a fost foarte greu, deoarece erau prăbușiri și mulți colegi de ai mei au rămas îngropați acolo. Erau vremuri grele. Din păcate, pentru mine, a fost și mai greu, pentru că trebuia să zic mereu ce este tata și când vedeau că este preot, fie mă puneau la munci grele, fie mă respingeau de la studii. Lucrul acesta mi s-a întâmplat și când am vrut să mă duc la „Școala de Parașutism”.  Apoi, când am intrat la facultatea de „Arte Plastice”, am fost inspirat să scriu că a fost funcționar și așa am reușit să-mi fac studiile.

Revenind, fundamentul este important. Am copilărit pe valea Șieului, în județul Bistrița-Năsăud. Până pe la 10 ani eram gras, foarte gras, dar aveam o grădină imensă, știam fiecare copac de la tulpină până-n vârf și m-am subțiat jucându-mă.

Mihaela Ivan: Ce le transmiteți celor mai în vârstă care poate n-au îndrăzneala să vină la sală?

D-nul Moțoc: Să aibă curajul să vină, chiar dacă au câteva kilograme în plus. O să vadă că o să se simtă mult mai bine și chiar o să aibă senzația că întineresc și vor mai scădea și din greutate. Aici, la sala de sport se leagă o prietenie între cei ce vin și după un timp, simți că faci parte din colectivul acesta. Venitul la sală te ajută atât pentru corp cât și pentru minte.

După 40 de ani este obligatoriu să facă mișcare, altfel se atrofiază mușchii, scade forța. Eu am peste 80 de ani, dar nu simt că sunt bătrân.

D-na Moțoc: Să-și învingă timiditatea și să-și facă timp pentru sănătatea lor. Eu știu că poate este o jenă, că la sala de sport vin mai multe persoane tinere, dar cei din jur își fac exercițiile lor, tu vii la sală pentru tine.

Mihaela Ivan: Ce vă motivează să veniți?

D-na Moțoc: Sănătatea și rezultatele. Eu când am văzut că pot să cobor scările și nu mă mai dor articulațiile după două săptămâni de sală, am zis că am găsit medicamentul acela minune pe care-l caută toți. Acum, „privind în urmă, constat că una e să fii în vârstă și alta e să fi bătrân.”

D-nul Moțoc: Da, sănătatea mă motivează și pe mine. Asta le zic tuturor, să vină să încerce. Nevoia de mișcare intră în sânge și poate că asta e cea mai sănătoasă dependență, mișcarea.

3

Comments