Clar, House of Cards este despre PUTERE, însă uneori ar fi bine să fie despre puterea de a renunța. Bine, treaba asta-i mai grea decât puterea de a rezista.

Revenind, ultimul sezon din HOC are firul narativ (prea) întins, iar schizoismul, narcisismul, tulburarea de personalitate borderline și cea antisocială sunt la ele acasă. Practic, studiezi DSM-ul uitându-te la serial.

Jocul actoricesc, de asemenea, lasă de dorit, asta pentru că „dictatoarea” strălucea doar lângă „dictator”. E vorba de complementaritate și de o „echilibrare de forțe”.
Apropo de forțe, partea interesantă este că vezi că mereu se poate și mai rău.

Totuși, ultimul sezon este #DeVăzut, deoarece te face să înțelegi că treaba aia cum că sentimentele sunt niște aberații chimice descoperite în tabăra învinșilor, nu-i pe bune. Mai degrabă țin de psihopatie.

Apropo, psihopații (la prima vedere) sunt niște super oameni, fiind charismatici. Însă, ascund egocentrism, lipsă de responsabilitate, grandoare, impulsivitate și lipsă de empatie.

Psihopații nu au capacitatea de a se transpune în locul altuia, așadar le lipsește empatia față de oameni și animale. Dau dovadă de o duritate anormală sau chiar de sadism. În altă ordine de idei, psihopații nu sunt capabili să se atașeze emoțional de o altă persoană, sunt egoiști și reci.
Totuși, dacă nu le pasă, nu înseamnă că nu înțeleg.

Mno, cam despre asta este ultimul sezon din #HOC.
Despre asta și despre faptul că i se super simte lipsa lui Francis Underwood aka Kevin Spacey.

Încă odată se adeverește și că zicala aia „nimeni nu-i de neînlocuit” este falsă!
Există „personaje” cărora chiar li se simte lipsa și nimeni nu reușește să-i înlocuiască.
PS1: Viața bate filmul!
PS2: No more pain!

2

Comments