Ziceam de 2016 că a fost „annus horribilis”, dar la cum arată finalul lui 2017, cred că rectific.
Acum este ieșită lume-n stradă la Tel Aviv, în Kiev, Polonia-i în clocot, deoarece Parlametul a adoptat două legi prin care crește controlul puterii executive asupra Justiției, de două zile, au un nou Prim-Ministru, pe Mateusz Morawiecki– fostul Ministru al Finanțelor, că Beata Szydło și-a dat demisia. Revine ea. 🙂

No și pe lângă toate astea, ancheta aia cu implicarea Rusiei în alegerile SUA se apropie de o chestie (ne)așteptată.
Pe foarte, foarte scurt, Michael Flynn- fost consilier de securitate națională al lui Donald J. Trump și-a recunoscut și el vinovăția în legătură cu contactele avute în 2016 cu reprezentanți ai Rusiei. Adică, a recunoscut că a mințit FBI. Partea și mai și este că Flynn nu-i primu’, ci al patrulea membru din echipa de campanie care face treaba asta.
Ideea-i că, recunoașterea Ierusalimul drept capitală a Israelului, a răscolit agenda internațională atât de „bine”, că nu prea văd scriindu-se despre năcazu’ astalalt cu Россия.

A, de ce-i ieșită lumea în Kiev?
Asta-i altă poveste, de început de roman. Fiți atenți! Fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili a fost dat în urmărire (se zice că) pentru abuz de putere și marți, fiind la domiciliul din Ucraina, a scăpat de arestare, că sute de oameni, simpatizanți, au blocat mașina care îl transporta. Efectiv, oamenii care erau acolo i-au salvat pielea. Aia mobilizare de forțe!
Între timp, Poroșenko i-a retras cetățenia, Saakașvili a intrat în greva foamei, Georgia îl cere în țară, să-l aresteze, dar simpatizanții de la Kiev sunt in stradă.
Nah, frate!?

Să mai zic de „Marșul Rușinii” de la TelAviv? E destul…!
Habar n-am ce să zic la „în concluzie”…
Metafora aia a „sălbăticiei oglinzilor” e potrivită și-n zilele noastre. Care-i lumea umbrelor, care-i a luminii, care-i realitatea și care-i iluzia, naiba știe.
Oricum, o să fie cumva, nu-i niciodată să nu fie într-un fel.

3

Comments