Dincolo de tool-urile astea de profiling online (care chiar au puterea să te facă să-ți placă ceva/de cineva), stă autenticitatea. Nah, un politician despre care am tot vorbit euBorut Pahor (Președintele reales al Sloveniei) a înțeles că social media sunt niște canale pe care nu-i necesar doar SĂ FII, ci este și mai important CUM EȘTI. Tipu’ este super mișto, cu OO, ancorat în realitate și dacă vă uitați pe Instagramul lui sau pe Facebook, chiar dacă nu-l cunoașteți, vă zic eu că o să vi se pară #DeVotat. Apropo, alegerile de anul ăsta din noiembrie le-a câștigat împotriva unui primar. 🙂

Pentru cei de #PeScenaPolitică de la noi, îl recomand ca model de #BunePractici pe online. E mai aproape de profilul românesc ca Macron, Trump, Putin sau pe cine mai încearcă ai noștri să copieze.

Acu’ dacă tot m-am pus pe scris, #NumaZic că anul ăsta a fost chiar interesant. Chiar dacă am avut creierii în service (o perioadă) a fost cu de tăte, să simt și dulcele și amaru, dar am învățat multe și îi zic Universului un mare „Mulțumesc” că toate-s bune și m-a adus unde simt că tre’ să fiu.

În fine, despre altceva vreau să scriu, despre omenie.

Vezi tu, câteodată se-ntâmplă să fii într-un context nefavorabil, dar orice ar fi, te rog să fii bun. Felul în care ne comportăm cu oamenii cu care nu suntem de acord, vorbește despre ce știm despre bunătate, dragoste și compasiune.

Ura, orgoliul, aroganța și năsucu’ ăla pe sus sunt ale celor răniți și slabi. Apoi, să știi că o să câștigi muult mai multe, dacă lași puțin de la tine, mai zici un „mulțumesc”, ”te rog”, „iartă-mă” și îți asculți intuiția.

No, asta cu intuiția te ajută să o iei pe drumul ăla bun, să faci alegerile în acord cu tine ( conștient + subconștient).

Și mai e o treabă, dacă vreodată ai un grăunte de îndoială și simți că un lucru nu-i ok și ceva îți spune „stop”, pe bune, oprește-te și alege altceva. Intuiția e cel mai bun prieten al tău!

Oamenii. Și anul acesta am cunoscut niște oameni absolut geniali și am înțeles că timpul nu rezolvă nimic, ci oamenii pe care ai șansa să îi întâlnești. De la oameni și prin oameni, trăiești, te inspiri, unii te împiedică, alții te ajută să vezi, ații te ascultă și … și cred că de asta avem nevoie de cele mai multe ori, doar să fim ascultați.

Oricum, dacă ai puterea să faci un om fericit, fă-o #ÎmparteBucurie! Lumea, de asta are nevoie, de fericire, zâmbet, #SăFimFapte.

Nah, boon! După doza așa de pozitivism, ia să vedem ce ne așteaptă #PeScenaPolitică, în anu’ ce va să vie, așa pe fosrte scurt:

  • În SUA o să fie alegeri pentru Congres și de rezultatul lor depinde și viitorul lui Trump.
  • Apoi, o să fie alegeri Prezidențiale în Rusia, unde Putin câștigă (cam evident, așa-i?).
  • În Ungaria. Și aici e favorit partidul aflat la putere, Fidesz cu al său Victor Orban. Dacă iese treaba cum vrea Orban, acesta o să conducă Parlamentu’ pentru a treia oară.
  • În Finlanda, unde-i favorit actualul șef al statului, Sauli Niinisto.
  • În Siria. După „eradicarea” Statului Islamic, Siria tre’ să se linișească și politic. O să fie pe modelul Irakului și Afganistanului. O să dureze, o să dureze și cei interesați o să mai pape din resurse (mult și bine).
  • În Cuba!!! No, aici este interesant ce se-ntâmplă, deoarece, după 60 de ani în care la putere a fost familia Castro, acum teoretic tre’ să plece. Mai mult ca sigur este că se face o schimbare de nume, adică vine la cârmă actualul prim adjunct al președintelui Consiliului de Stat, Miguel Dias-Canel.
  • Ucraina. Încă un an de pregătire pentru Prezidențiale. Un an în care Oamenii Frontului tre’ să-și adune forțele și introducerea de militari ONU ar fi o treabă bună, zic. 

În mare, UE se îndepărtează de SUA, Vestul se îndepărtează de Centru și Est, ideologic vorbind, iar China își mărește visteria, fiind cu toate degetele pe economia globală.

Apropo de apropiere și îndepărtare, în 2018 Dodon vrea să facă un referendum care să arate dacă moldovenii vor unirea cu România. Din ultimul sondaj se arată că peste 60% dintre cetățenii Moldovei, nu vor asta.

România!? De asta ne ocupăm la anu’. Iau și eu #DrumuSpreCasă că prea m-am dus în lume. 

Fără să mă mai întind cu scrisu’, pentru voi cei care n-ați stat cu mâinile sub braț și ați muncit tot anul, pentru cei care luptați să demonstrați că totul este posibil, pentru cei care sunt fapte, pentru cei care au visuri, vouă vă spun Un An Nou cu bine!

Dap, #ViațaEGreu, însă îi musai să crezi în visurile tale, pentru că împlinirea lor este dincolo de nu se poate. Asta cu nu se poate este numa un „va fi greu”.

Greu, dar nu imposibil. Mă, totul este posibil. Imposibilul cere numa oțâră mai mult timp.

#ContinuămMunca 🙂

 

2

Comments