În momentul ăsta, Trump a demonstrat că este cel mai puternic om din lume, (și) pentru că dintr-o singură propoziție, a scos azi în stradă aprox. 800.000 de indonezieni.

Nu 100.000, nici 500.000, ci 800.000!!! Bine, și populația Indoneziei e de vreo 230 de milioane de suflete, dar totuși. Îmbrăcați în alb, oamenii s-au adunat la Jakarta să protesteze împotriva deciziei lui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului. Aici se potrivește versu’, „ Valoarea ta, valoarea ta, nu o are nimenea!”.

A protester holds a sign during a rally to condemn U.S. President Donald Trumps’s decision to recognise Jerusalem as Israel’s capital, at Monas, the national monument, in Jakarta, Indonesia, December 17, 2017. REUTERS/Darren Whiteside

Cumva, valoarea actorului politic, rezidă din ecoul vorbelor sale. Foioioi, ce irefutabil am zis-o!

Totuși, ca să-nțelegeți cât de serioasă-i treabă, protestul a fost organizat de Consiliul Ulema indonezian, cea mai înaltă instanţă islamică din ţară, cu sprijinul guvernului şi al altor organizaţii musulmane. Adică, treabă e #peBune!

În plus, a solidarizat mari actori politici din UE,  dar și statele din lumea islamică, iar Egiptul a lansat un fel de manifest prin care cere ca decizia SUA să fie revocată și subliniază că statutul Ierusalimului „trebuie rezolvat prin negociere”, plus că „orice decizie sau acţiune vizând să afecteze caracterul, statutul sau componenţa demografică a Ierusalimului nu are forţă legală, este nulă şi neavenită şi trebuie să fie revocată”.  #TătNormal

Poate se mai liniștesc apele, săptămâna viitoare, când diplomații se-ntâlnesc la Consiliul de Securitate al ONU să rezolve „bubu mare” și să se restabilizeze relațiile dipomatice odată cu vizita vicepreşedintelui Mike Pence și a lui Jason Greenblatt, emisarul lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu la Ierusalim. Am început cu POATE, da?!

Glumim noi, dar Ierusalimul este călcâiul lui Ahile, din punct de vedere religios. Ai zice că, ce dUamne a fost în mintea lui Trump de i-a venit să zică de treaba asta?

Oricât de dus cu sorcova l-am crede, nu s-a trezit el într-o dimineață și a zis, „ Mă…pe tăte le-am pus la punct, numa Israelu o rămas nedumerit!”.

E o dispută veche, cu implicații politice majore și a crezut că fiind el Ză PreZident, ceilalți îl vor urma. Treburile nu mai stau așa, SUA prin Trump s-a cam izolat și partea și mai proastă este că prin ieșirile astea, SUA își pierde rolul de mediator în politica internațională.

3

Comments