Pentru că frumosul poate fi reprezentat și prin simplitate, nu doar prin produse luxury, din respect pentru Natură și având #Sustenabilitatea ca obiectiv, echipa EFdeN îndrăznește din nou!
 
33 de supereroi pleaca joi noaptea către cea mai importantă competiție internațională de case solare, Solar Decathlon Middle East, împreună cu 16 echipe din 12 țări. Să mai zic că transportă o casă și o să o refacă piesă cu piesă în mai puțin de 15 zile!?
 
Însă, nebunia asta faină, are nevoie de resurse pentru aduce proiectul la capăt, în cea mai mare competiție din Dubai, unde #EFdeN dorește să pună România pe harta inovației, câștigând un premiu.
 
De drag de ei, pentru că le apreciez determinarea, ambiția, creativitatea și munca, alături de alți bloggeri, am ales să-mi donez și eu blogul, unei companii care dorește să contribuie la programul de strângere de fonduri. Numărul blogurilor participante la ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari campanii cu bloggeri din România este în creștere.
Dacă ai un blog și vrei să fii alături de ceilalți bloggeri în campania lor pentru susținerea EFdeN, scrie-le la oana.dumitru@efden.org.

 
Susținem EFdeN, deoarece dovedește că România crește sustenabil, prin forța solidarițății și creativității unor oameni #cuMinți!

 Așadar, dacă lucrezi într-o companie sau ai prietenii care decid cum se împart bugetele în companiile lor, te rog ia în calcul posibilitatea susținerii proiectului #EFdeNSignature, casa solară construită în totalitate de studenți și tineri voluntari români, cu care țara noastră participă în noiembrie la Dubai, la competiția internațională #SolarDecathlon.

Zeci de oameni din online am donat spații în avans pe blogurile noastre pentru companiile ce vor susține financiar EFdeN. Proiectul lor se ridică la 300.000 de euro. Până acum au reușit să strângă 2/3. Din acești bani au proiectat casa, au construit-o și au testat-o la București. Apoi au demontat-o și au plecat cu ea la Dubai. 

Susține dezvoltarea de case sustenabile în România, acordând unor tineri vizionari șansa de a demonstra că în țara noastră idei mărește se transformă în realitate. O poți face pe oricare din cele 3 căi de mai jos:

1. IMPLICARE COMPANII
Companiile pot face donații fie pentru a sponsoriza un membru al echipei care va fi în Dubai, în competiție, fie pentru a susține întregul proiect. Detalii sunt aici: https://efden.org/sustine-inovatia.

2. IMPLICARE PERSONALA
La nivel individual, orice donație e binevenită. Nicio sumă nu este prea mică. Se poate dona ușor, prin cont PayPal sau cu cardul (via PayPal) chiar aici: https://efden.org/sustine-inovatia

3. IMPLICARE BLOGGERI
Daca ai un blog și vrei și tu să fii alături de EFdeN, ni te poți alătura! Tot ce trebuie să faci este să donezi și tu un post și un banner. Vrem să oferim o campanie la cheie unui brand care poate să susțină EFdeN cu 10.000 euro. Detaliile sunt aici https://efden.org/blogosfera-sustine-efden-la-solar-decath…/

Hai, EFdeN!!!
📌 PS: Felicitări, Claudiu ButacuMihai Toader-Pasti pentru tot! Echipa EFdeN ne demonstrează că SE POATE în general și „în particular”, să ne adunăm și să susținem o cauză sănătoasă!
Hashtag SUSTENABILITATE!
PS: Cristian Manafu👍👍👍 like-uri ptr. inițiativă! Chiar merită, oamenii ăștia!

2

Comments