Tre’ să vă zic, că mă bântuie melodia Deliei- Cine m-a făcut om mare!

Nu știu vouă, dar mie îmi amintește de trei lucruri:

  • Unu: de ai mei, că nah…m-au făcut Om!
  • Doi: de perioada în care, fiind la țară mă cățăram în toți copacii și pe toate gardurile, că așa vedeam eu în desenele animate #SailorMoon, #WonderWoman, alea, alea.

Măi, să fi avut vreo 12 ani, când bunică-mea, draga de ea m-a strigat să mă dau jos din copac și să o ajut să bage găinile în șură. Phu..așa am călcat exact, da exact pe lângă creangă, de m-am trezit direct cu botu-n pământ. Ăla a fost momentul în care chiar am văzut stoluri, stoluri de stele verzi și am sfârșit cu o găină congelată pe față, că bunica nu avea cuburi de gheață. Deci, tot la găini am ajuns, dacă e să o luăm așa, iar ai mei nu au știut de povestea asta, până acum. Găina și-a făcut treaba! :))

  • Trei: de doamna profesoară Monica Halaszi datorită căreia eu am curajul să scriu. Într-a doișpea am avut norocul să o întâlnesc și să-mi arate logica din spatele textelor, să descopăr emoțiile personajelor, să aud sunetul versurilor: „Și scârţâiau coroanele de plumb”. Tot ea m-a făcut să descopăr „Opere imperfecte” și poezia pe care… efectiv o ador!

„Lecția despre cub” de Nichita Stănescu

“Se ia o bucată de piatră

se ciopleste cu o daltă de sânge,

se lustruieste cu ochiul lui Homer,

se răzuieste cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de nenumărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

si mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

si brusc se fărâmă un colt de-al cubului.

Toti, dar absolut toti zice-vor :

-Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colt sfărâmat!”

Da, Oamenii au nevoie de Oameni • ca să Crească • Imperfect de Perfect!

Mulțumesc!

PS: și de vocea Ioanei Ardelean îmi amintește melodia asta. 🙂