Virginia Brănescu, o doamnă simpatică, în vârstă de 90 de ani, a pus pasiunea pentru pictură pe pânză și în culori, de drag pentru frumos și locurile natale.

Astfel, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Palatul Culturii Bistriţa şi Societatea Scriitorilor Bistriţeni vă invită la evenimentul „Virginia Brănescu la 90 ani, o viață în slujba artei”, care va avea loc vineri, 9 noiembrie a.c., ora 10:00, în sala „Conexiuni” a Palatului Culturii Bistriţa.

Evenimentul cuprinde:
🎨 vernisajul expoziţiei de pictură „Plaiuri natale – Bistriţa-Năsăud” şi
📚 lansarea volumelor „Adieri crepusculare” şi „Albumul”, semnate de artista locală.

Câteva cuvinte despre dna. Virginia Brănescu:
Pensionată în urma unei cariere de profesor de limba română şi de pedagogie, dar şi de psiholog şcolar, este în prezent membră a Societăţii Literare „CONEXIUNI” şi membră a „Ligii Scriitorilor din România”.

Lucrările sale artistice au fost expuse în 14 expoziţii de pictură în ulei (12 personale) la Bistriţa, Năsăud şi Cluj-Napoca, având un album de pictură tipărit.

În ceea ce priveşte activităţile literare, Virginia Brănescu a publicat 21 volume, dintre care zece de versuri, două de proză autobiografică, un portret de pictor în proză, patru volume de eseuri publicistice, o antologie şi are în palmares şi două volume traduse în limba germană.

🖋Virginia Brănescu are o carte de vizită impresionantă, obţinând multe premii atât pentru creaţiile sale artistice vizuale, cât şi pentru cele literare:
Pictură:
• Premiul III la Festivalul Naţional „Mihai Eminescu”, Ipoteşti (pentru promovarea tradiţiilor săteşti), 2011, cu pictura PRIMĂVARA LA SALVA
• Premiul I la Festivalul Naţional „Mihai Eminescu”, Ipoteşti, 2012, ci pictura COPIL ÎN RUGĂCIUNE
• Premiul I la Festivalul „Dropia de Aur”, 2014, din localitatea Dor Mărunt – Călăraşi, cu pictura ŢESĂTOAREA

📚 Literatură:
• Premiul II obţinut de la „Societatea Scriitorilor de Limba Română fin Vancouver” – Canada, pentru volumul de poezii SPRE ZĂRI ALBASTRE (2013)
• Premiul II la „Festivalul Internaţional de Literatură” – Pamplona (Spania,2013) cu volumul SUFLETUL ÎN PALMĂ, în traducere germană MIT DER SEELE IN DER HAND
• Premiul de excelenţă la „International Festival of Literature”, Malmö, Suedia, cu volumul LA PORŢILE IUBIRII, ianuare 2014
• Premiul I la concursul OM BUN, OM RĂU, Răsunetul, 2002 – obţinut pentru proză scurtă (NECAZURILE LELII RAVECA)
• Diplomă primită cu ocazia „Galei Premiilor Culturii Bistriţene”, 2013, prin „Societatea Conexiuni”
• Diplomă Literară „In honorem”, primită din partea „Ligii Scriitorilor din România”, cu ocazia zilei de naştere a autoarei (14.03.1928)


____
↪️ La eveniment vor participa prefectul judeţului, Ovidiu Victor Frenț , managerul Palatului Culturii, Dorel Cosma, scriitorii Menuţ Maximinian şi Zorin Diaconescu, istoricul de artă Vasile Duda şi directorul editurii Nosa Nostra, Marin Ecedi.

Vă așteptăm!

2

Comments